Planteaza un pom/copac
Desi impart cu Bee aceeasi viata de mai bine de 4 ani, abia acum am inceput asa catinel sa ne facem si noi ceva planuri mai serioase. Unul dintre ele e achizitionarea unui teren pe care mai apoi sa ne construim un mic lacas in care sa ne traim restul vietii. Principala caracteristica a acestui teren, dupa aparitia casei, e sa-i ramana suficient spatiu pentru o bucatica de spatiu verde unde vom plata o sumedenie de copacei mici si frumusei, care sa creasca si sa se dezvolte alaturi de noi. Incercam astfel sa ajutam si noi putin natura care prea a ajuns fie ciopartita de mult prea necrutatorul si indiferentul OM. Ironia soartei face insa ca viitoarea casuta (cel putin cea din plan) sa fie pe structura de lemn, insa tocmai de aceea vrem sa returnam naturii macar o parte din materia prima folosita pentru confortul nostru. Nu ar fi ideal ca pentru fiecare pom/copac taiat, sa se planteze un altul in schimb? Visez si eu, nu? Sunt constient ca acest lucru nu se va intampla nici macar cand va fi prea tarziu (daca nu am ajuns deja in acel punct fara de intoarcere), dar macar poate reusesc sa va inspir pe voi sa faceti la fel si sa plantati macar un pom/copac oriunde ati avea putin spatiu si aprobare.
Bafta la plantat.
Acest post se vrea parte a campaniei Blog Action Day.
[UPDATE] Sorin Tudor observa ca pe la noi nu prea se misca mai nimic in acest sens, asa ca ii provoc (dau leapsa, tag-uiesc, you name it) cu infantilitatea mea debordanta pe Andrei, Marusha si Mihai Dragan sa scrie cate o idee legata de problemele de mediu.
No related posts.





5 Comments
he he…frumoasa treaba, V&B home :) suntem pe aceasi lungime de unda
apropo eu zic urmatoarea chestie: in locul fiecarui copac taiat trebuie plantati alti trei, are si asta logica ei daca nu vrem sa ajungem si noi ca si capitala- beton, beton, beton si asta la propriu :)
oricum, frumoasa actiune domnu’ asteptam si realizarea visului, noi va tinem toti pumnii si probabil ajungem si vecini prin vre-un colt al orasului :D
desi nu pare greu, eu sunt sigur ca la punerea in aplicare, plantarea a cate 3 copacei pentru fiecare copac taiat, situatia va fi mai complicata :) asa ca noi o sa fim multumiti daca vom planta macar cate unul. Oricum, ne vom stradui mult mult, promitem :)
Haideti sa salvam niste copaci de la taiere.Fiecare poate sa-si citeasca ziarele de pe net si nu pe suport de hartie.
http://glachsgrup.srv.ro/
Ziare? Ce sunt alea? :)
Haideti sa salvam niste copaci de la taiere.Fiecare poate sa-si citeasca ziarele de pe net in format identic cu cel de pe suport de hartie. Poti utiliza portalul gratuit timp de o luna.600 de ziare din 5 continente. Asta spune tot.
http:// http://www.glachsgrup.com/
2 Trackbacks
[...] imi petrec vacantele in diferite colturi ale naturii, pentru ca simt ca si eu pot face diferenta. Am aflat ca astazi e Blog Action Day. OK. Cati stiti ca maine e ziua internationala a alimentatiei, ca [...]
[...] acum doi ani, spuneam pe acest blog ca dupa ce ne este gata casa, am sa pantez cel putin un pom sau un copacel. Astazi, ma uit mandru peste cateva poze ce le am cu intreg procesul de constructie. [...]